10.9. 2019
Horoscop Celtic: Ce Spune Despre Tine Copacul Tău?
Horoscopul celtic al arborilor, la fel ca astrologia clasică, are la bază credința conform căreia data și ora nașterii ne influențează trăsăturile de caracter. Celții, însă, acordau mare importanță copacilor și plantelor, care erau un izvor nesecat de informații și înțelepciune pentru ei. Astfel că au creat 13 semne- dat fiind că sunt 13 cicluri ale lunii într-un an- care reflectă personalitatea copacilor și a plantelor asociate cu ei. Care este al tău și ce spune despre tine?
Mesteacăn(24 Decembrie – 20 Ianuarie) Persoanele născute sub semnul energetic al mesteacănului sunt repede absorbite de propriul entuziasm și ambiție, fapt care-i motivează și pe cei din jurul lor. Sunt persoane tolerant, dure, energice și capabile să-și păstreze calmul în orice situație. Sunt, de asemenea, conducători înnăscuți, astfel că-și asumă acest rol fără ezitare, atunci când situațiile necesită un rol de conducere.
Scorușă(21 Ianuarie – 17 Februarie) Persoanele sub semnul scorușei sunt filozofi prin natură. Sunt, de asemenea, firi atât de deschise, creative și originale, încât sunt uneori neînțelese. Sub exteriorul calm, se ascund multe idei pasionale, care sunt, de altfel, și sursa motivației lor. Au o capacitate naturală de a transforma situațiile și persoanele din jurul lor prin simpla prezență.
Frasin(17 Februarie 18 – 17 Martie)Principalele calități ale persoanelor-frasin includ intuiția puternică, imaginația și talentul artistic. Sunt uneori destul de năzuroși, însă aceasta se datorează exclusiv faptului că mintea lor este mereu activă. Au o atitudine de singuratic, dar, în realitate, trăiesc în propria lor lume astfel că nu le prea pasă de părerile altora.
Arin(18 Martie 18 – 14 Aprilie) Persoanele sub semnul arinului controlează în mod natural tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Mulțumită încrederii de sine puternice, pot fi extrem de fermecători și influenți. Detectează orice minciună, și nu au niciun fel de toleranță atunci când le descoperă. Atribuie, de asemenea, o mare valoare timpului lor, astfel că fac tot posibilul să nu-l irosească.
Salcie(15 Aprilie – 12 Mai) Nativii guvernați de salcie sunt extrem de creativi, intuitivi și inteligenți. Sunt conștienți că totul se întâmplă la timpul lui și, din acest motiv au o abordare realistă și răbdătoare a multor situații. Capacitatea lor naturală de a reține cunoștințele îi impresionează adesea pe colegii lor. Cu toate acestea, au tendința de a fi reținuți din cauza temerilor lor.
Păducel(13 Mai 13 – 9 Iunie) Persoanele guvernate de vibrația păducelului nu sunt de regulă ceea ce par. De multe ori par să trăiască vieți mediocre sau chiar plictisitoare, dar în sinea lor sunt plini de pasiune și creativitate. Sunt parteneri foarte buni și, de asemenea, foarte buni ascultători, astfel că lumea vine adesea spre ei pentru a-și împărtăși durerile.
Stejar(10 Iunie – 7 Iulie) Persoanele guvernate de semnul stejarului au darul răbdării. Sunt luptători înnăscuți, și sunt adesea vocea celor care nu se pot apăra singuri. Cu toate acestea, arma lor nu este violența, ci o fire simțitoare, generoasă și binevoitoare. Presupun în mod firesc că totul va avea un final pozitiv, și de obicei așa este.
Ilice(8 Iulie –4 August) Ilice-le are cel mai nobil caracter dintre toate semnele arborilor. Mulțumită nobilității și perseverenței lor, ajung adesea lideri de succes. Nu renunță niciodată, iar în fața obstacolelor își dublează eforturile. Sunt rareori înfrânți, fapt care-i motivează pe semenii lor să-i perceapă ca pe o autoritate reală.
Alun(5 August– 1 Septembrie) Alunul le conferă nativilor săi inteligență, eficiență și competențe organizatorice excelente. Au, de asemenea, o memorie bună, astfel că sunt mereu bine informați, dar uneori pare că se laudă. Au nevoie ca totul să fie în bună ordine și sunt foarte atenți la detalii, fapt care se reflectă în toate acțiunile lor.
Viță de vie(2 Septembrie– 29 Septembrie) Persoanele guvernate de vibrația viței de vie sunt adesea năzuroase. Sunt plini de contradicții, ceea ce-i face să fie foarte indeciși; dar, de pe altă parte, analizează toate posibilitățile obiectiv. Sunt siguri de lucrurile care le aduc plăcere, cum ar fi mâncarea, vinul sau muzica. Aici li se evidențiază gustul distinctiv.
Iederă(30 Septembrie – 27 Octombrie) Persoanele guvernate de vibrația iederei au o minte ageră și sunt pline de compasiune. Sunt foarte loiale și generoase cu alții, astfel că sunt mereu prezente atunci când cineva are nevoie de ajutor. De asemenea, sunt foarte fermecătoare și carismatice, și, atunci când totul sugerează că lucrurile nu merg bine, reușesc să schimbe grațios sorții.
Trestie(28 Octombrie – 24 Noiembrie) Persoanele născute sub semnul trestiei au, de regulă, multe secrete. Resimt o nevoie presantă de a cerceta profunzimile înțelesului real al lucrurilor, reușind astfel să rezolve orice problemă cu ușurință. În plus, se place să se angreneze în povești, astfel că sunt luate adesea de valul bârfei. Sunt, uneori, puțin manipulatoare, dar intențiile lor sunt mereu bune.
Soc(25 Noiembrie – 23 Decembrie) Socul conferă nativilor săi o puternică dorință de libertate. Pentru alții, asemenea persoane pot părea superficiale și poate, prea nestăpânite. Cu toate acestea, exteriorul lor extrovert adăpostește un suflet foarte atent. Încearcă din răsputeri să ajute persoanele drage, dar onestitatea lor poate fi uneori copleșitoare.